Alegerile parlamentare: scurte considerații statistice

Partidul Social Democrat (PSD) scrie istorie și-și amintește sieși și românilor de vremurile trecute. Social-democrații coboară adânc în epoca post-Convenție, procente de peste 40% obținându-se doar în 1990 (caz special) și 2000 (urmare a terapiei de șoc CDR-iste). Rezultatele de mai jos sunt sugestive: o majoritate absolută (în 1990), un minim de 21,52%, patru valori…

Alegeri parlamentare în Marea Britanie. Stânga și injustul sistem electoral

Vladimir Borțun a scris, înainte de alegeri, despre parlamentarele din Marea Britanie, făcând referire mai ales la situația stângii britanice. Printre altele, autorul a preluat un clișeu, îndelung vehiculat în vremea din urmă, referitor la sfârșitul sistemului cu două partide. Nu a fost să fie așa (poate data viitoare…) și, după cum remarca un comentator…

Democrația românească de la echilibru la monopol politic

Articolul de față încearcă să prezinte schimbările survenite la nivel local în ceea ce priveşte competitivitatea alegerilor parlamentare începând cu anul 1996. Vom analiza modul în care localităţile de pe întreg cuprinsul ţării au ajuns să fie dominate categoric de unul dintre cele trei partide importante ale României: Partidul Social Democrat, Partidul Democrat Liberal şi…